Visual Fan, companie listată la Bursa de Valori București și deținătoarea brandului Allview, a finalizat un nou proiect fotovoltaic.
În urmă cu 3 ani, Guvernul avea planuri mari cu amplasamentul termocentralei. Astfel, într-un document programatic guvernamental de atunci era menționată, ca proiect investițional al companiei de stat Romgaz, o "centrală electrică, prin integrarea producției de energie electrică din surse regenerabile (RES) cu producția de hidrogen, prin intermediul unei unități de producție energie electrică pe bază de gaze naturale (CCGT) de dimensiuni medii 200 MW la Turnu Severin – Halânga".
Termocentrala a asigurat în trecut alimentarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, dar și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă.
Atât vânzarea, cât și serviciile de instalare a panourilor fotovoltaice sau solare termice, dar și pompele de căldură intră în sfera de aplicare a cotei de 5% a TVA, conform unor clarificări aduse și votate de senatori prevederilor legale care au intrat în vigoare doar în urmă cu o lună.
Livrarea și instalarea de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice vor beneficia de reducerea cotei TVA la 5%, conform unui proiect legislativ promulgat de șeful statului.
Livrarea și instalarea de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice vor beneficia de reducerea cotei TVA la 5%, conform unui proiect legislativ aprobat de Parlament prin votul final al deputaților.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
Livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare termice ar putea beneficia, pentru o perioadă de 5 ani, de reducerea cotei de TVA la 5%, conform unui proiect legislativ susținut inclusiv de liderii actualei puteri.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
Compania israeliană Nofar Energy, parteneră cu conaționalii de la Econergy la construirea parcului solar de la Rătești, Argeș, a preluat recent un nou proiect fotovoltaic, de astă dată din județul Giurgiu, ce vizează inițial o putere instalată de 169 MW, care ar putea fi ulterior extinsă la 400 MW.
Compania israeliană Econergy, dezvoltatorul celui mai mare parc fotovoltaic din România, a cumpărat un nou proiect important pe piața locală, cu o capacitate de peste 80 MW.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, vrea să-și construiască un parc fotovoltaic cu putere instalată de circa 60 MW, ca parte a strategiei sale de diversificare și "înverzire" a afacerilor.